Jurămintele şoptite urechilor,
n-au fost în stare..
era noapte; prea noapte,
multe nopţi pentru gurile noastre;
când atingeri,
martori, doar noi..
ne judecam instinctele senile
pentru noi.
Păi, ca să o incep ca oltenii,
Mă joc de vreo 2;
Se numeşte cezariană. Acută dacă insistă.
Doc, Doctoru’
am ars şi cearceafuri pe care domnesc scrumiere de-ale dumitale,
oh, lumina rămâne fără noi când nu ne gândim la alții.
Nu e palpitant să vezi produsul final
şi nu e prima.
Dacă vrei să dezvolt….
iar cu alcoolul… mă distrez de multe ori, când eşti plecată la rugăciuni
către allah, care doarme, ține posturi negre, şi mixează frenetic.
Te mai aştept o dată, sus, pe dealul tomei, si un pachet de dunhill.
şi ca să fie romantic, cu accent franțuzesc şi remixuri pentru creştinii care se numesc Mohamed.
Mai bate si ploaia în geam.
Zău sau nu zău?
Ah, lady in red intr-o cameră de croazieră.
Fumează pe catifea.
El o priveşte de lânga bar şi hop, cu vasul.
îşi mai şi zambesc. Se gândeste ca e bine, dar care dintre ei?
De n-ar purta roşu, el ar fi un călător.
în vest, că acolo e crivățul.
Mă umpli pe dinăuntru fără corețiuni gramaticale , căci 6 e ziua mea favorită din lună.
Înțeleg să nu vezi zăpada in brazilia, dar o mai şi mănânci?:))
Pentru că moş nicolae are barba gri şi frunte lată, mă adresez:
s-a luat lumina; m-a pedepsit nevrednic : am păcătuit îndeajuns încât -
Niciodată la 7 ani sau când ceilalți sunt ştirbi. Niciodată.
să cred că dealul are nevoie de resucitări sentimentale…
Se mai numeste SAS. Sex, AlcHool, Smoking.
Cu drag,
Pentru Eduard.
Patricia
Ființă,
ghidată după principii muritoare de rând, te provoc să-mi mai dorești sentimentele pe care le trăiești doar pentru tine, acum, când nu mai suntem… mi-e dor să întruchipez realitatea pentru mișelescul ‘ noi ‘, dar mă prea rănesc cănd mă privesc prin dorințe redate de viitori ‘ tu’ . Ai năruit derivate pentru pronume atât de personale, iar acum, te prezinți mulțimii prin banalele numerale. Pe tine, te-am căutat prin nimicuri de-ale subtantivelor, ai fost un superlativ fals pentru trăirile mele efemere, tu… te-ai contopit cu părți din ‘ a fost odată ‘ ale poveștilor de depănat.
o leapșă, de la Andi
dar… nimic, infinite de nimic. Nu- în timp ce numai gânduri ce mă stăpânesc; mă dor, mă preocupi. Ai vrut să, m-ai înzestrat să te stăpânesc, să te am doar la cereri subiective, iar acum impersonalele verbe iți aparțin. Nu mai simți, nu mai trăiești, s-a uitat de existența ta, trăiești doar pentru nimeni. Formalități ?! E vorba de realitatea ce te minte, nu mai crede in regrete tardive, nu te mai cunoaște. Ti-ai însușit răsuflările mele, te-ai jucat cu pulsuri, ai înnebunit fiori… însa acum, mi-e imposibil să accept întâlniri nocturne ale fostelor noastre gânduri.
Pentru amintiri derivate de către tine,
mă rememorez când te uit,
deși departe, în apogeuri de dor,
m-ai îmbolnăvit mincinos de lipsa ta,
iar acum,
nu mai simt …
m-ai vândut prea simplist
nopților care veghează pentru
demersurile cotidiene ale stelelor,
te-am uitat neîmplinit,
deși te întruchipam fiecărei secunde
care anunța un alt următor minut.
ai formalizat existențe,
ai împlinit momente,
dar mi-ai omorât trăiri…
- Evelyn și eu :
99 de lucruri despre mine :
Ipoteza aceea, pe care nu mi-am pus-o m-a făcut să mă gândesc de câteva ori la un obicei pe care nu-l avusesem vreodată. Puteam să merg de fiecare cu spatele, dar puteam să-njur nebunește colțuri de stradă pe care nu calcasem niciodată. Mi-am amintit că un punct de linie e paralel de mine. Brusc, exagerat de brusc ma jucăm cu idei ale căror esenta aveam s-o gust mâncând diferit din borcane de plastic. Aveam să ajung un nebun pe plan spiritual. Obsesia, căci ea m-a frecventat în ultimul timp… m-a făcut să ințeleg. Adormeam de fiecare dată cu capul pe pernă, aveam pernă de fiecare dată, dormeam de fiecare dată. Nici nu mai vorbeam mult, dar mă plictiseam mai mereu când tăceam puțin, așa că mă înfometam groaznic când mă speriam. Lumea mi-era străină, pentru ca nu ințelegeam vreo limbă a oamenilor, deși eu mă jucam cu a mea cand se innopta de către lună. Culorile din apă continuau să mă atragă, îmi făceau cu ochiul, mă inspiteau … dar eu tot nu le plăceam. Mă fascina modul in care foloseam viitorul, ‘ eram’ se contura intens pe mâinile care silabiseau istorioare pentru cei cu deficiențe vizuale. Mă holbam cu mine la oameni care căutau trăiri sub covoare persane și … zâmbeam înfloritor și tendețios celor care-și vindeau egou-rile pe tarabe cu lume ‘ de călcat pe ‘. Of, am mai invățat și să oftez de dragul gunoiul de sub obiecte, și ele destul de artificializate de praful de deasupra lor. Ah, am învățat onomatopee noi precum : ‘ te rog ‘, ‘ mulțumesc’, ‘ cu plăcere ‘, si mi-am scos teoria relativității din limbaj… doar nu puteam să mă învârtesc printre organe genitale. Mă rog … adesea printre rafturi de conversație, când îmi lipsesc icoane verbale neadecvate. Tu, tu… vei uita de matematici, geometrii si felații si-ți vei dori până și ecologicele menstruații.
Recent Comments